Tortă de mere


    Uite că a sosit și prima zi  de  iarnă,  un anotimp rece  în care eu personal, am mereu nevoie de ceva cald, o cafea, un ceai cu o prăjitură sau  chiar o plapumă...
    Astăzi vom pregăti o tortă de mere, perfectă pentru micul dejun. Această tortă este torta copilăriei mele, mămica mi-o făcea destul de des cu diferite fructe (pere, banane, vișine). Este o rețetă foarte simplă, ușor de preparat și ingredientele le avem mereu în casă. Vă asigur că e pur și simplu delicioasă. 

    Ingrediente:
3 ouă
1 pahar de zahăr (eu am folosit unul de 250 gr.)
1 pahar de făină
1 linguriță de bicarbonat (stins în oțet)
100 ml. de lapte
4-5 mere medii

    Pași de urmat:
    Într-un bol punem zahărul și spargem ouăle:

    Batem cu un mixer pînă compoziția devine spumoasă și zahărul e practic topit:

    Adăugăm făina în ploaie (se cerne) și amestecăm pînă aluatul e omogen:

    Adăugăm laptele, bicarbonatul și iar amestecăm:

    Spălăm merele, le curățim de coajă și de semințe, le tăiem cubulețe:


    În  aluat adăugăm merele și iar amestecăm:

    Dacă aveți o tavă bună, care nu lipește, atunci o ungeți cu unt și o presurați cu pesmeți, în caz contrar folosiți hîrtie de copt (așa cum am făcut eu). Turnăm aluatul în tavă și o punem în rola preîncălzită la 180 º C pentru 40-45 minute:

    E important să știți că toate cuptoarele diferă, și de aceea trebuie să mai controlați torta. Cel mai ușor test este testul cu cuțitul sau cu scobitoarea, dacă rămîn curate atunci e gata.
    Și încă ceva, dacă vă pare că torta se coace prea repede, puneți deasupra o folie de staniolă ca să nu ardă.
    După ce ați scos torta din rola o lăsați în tavă 15 min să se răcească, fiindcă e prea moale și riscă să se rupă.
     Iată cum arată torta mea de mere. Ar fi trebuit să o presor cu zahăr pudră, dar... din păcate... l-am terminat, remediem data viitoare.

    Aici deja o felie însoțită de o ceașcă aromată de ceai verde...

    În speranța că v-a plăcut, vă urez Poftă Bună!!!















4 Comentarii:

  1. mmmmm....pare gustos,mai in gluma,mai nustiu ce..insa tu te-ai apucat serios de bucatarie

    RăspundețiȘtergere
  2. Te astept in ospetie, cind vii te servesc la sigur.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo Cristina miroase a ceva gustos,amintirile din copilarie sint placute ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Merci mult, oare cui ar trebui sa multumesc?????? MERCI MAMICA!!!

    RăspundețiȘtergere

 
  • © 2012-2013 Designed by Divdic Gheorghe